Ce monștri se ascund în spatele creșterii economice

La polul opus, investițiile statului sunt la minimum de mai bine de zece ani, ceea ce începe să afecteze economia, iar România, deși are o cerere imensă de forță de muncă, intră într-un clasament Eurostat pe locul doi în Europa, cu cei mai mulți tineri fără ocupație, după Italia și în fața Greciei.

În România, aproape una din patru persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani nu avea ocupație, conform datelor europene.

Dispariția școlilor profesionale, decizie din 2009 a ministrului educației de atunci, Ecaterina Andronescu, membru de bază al PSD, se vede acum din plin.

Noi vrem să trăim ca în Germania, Franța, Olanda, Danemarca, dar dorința de muncă este zero, cel puțin pentru tânăra generație.

La ce cerere există pe piața forței de muncă, nu cred că ar putea să se plângă cineva că nu există joburi.

Dacă în România 23% din tineri nu sunt nici angajați, nici studenți și nici nu sunt implicați în vreo activitate de pregătire, în Danemarca rata este de 8,5%, în Suedia, 9,3% și în Olanda, 6,9%.

Așa cum dispariția școlilor profesionale se vede acum, după aproape un deceniu, plus mentalitatea fiecărui guvern de a nu avea programe naționale pentru a atrage tinerii să muncească în sectorul privat, ci mai degrabă să aștepte bani de la guvern, așa se va vedea, în următorii ani, și căderea investițiilor publice, în infrastructura rutieră, feroviară, sănătate, educație și administrație.

Degeaba avem cerere mare de IT-iști, cu salarii de la 1.500 de euro net în sus, dacă dincolo de București și principalele orașe din România nu sunt programe ale guvernului și ale administrațiilor politice locale de a-i aduce pe tineri să muncească în sectorul privat. Orice tânăr, la nivel local, așteaptă să se angajeze la stat. Mai ales că salariile cresc peste sectorul privat.

Dacă te uiți la datele naționale, în Teleorman, ponderea salariaților în populația activă este de numai 35% (159.000 populație activă versus numai 56.000 de salariați, mai 2017). În Vaslui, rata este de 38%, în Botoșani de 38%, în Mehedinți de 40%, în Giurgiu de 40%, în Dâmbovița de 40%. Liderii de facto ai PSD, Dragnea, Bădălău, Neacșu, Stănescu, conduc județe unde mai mult de jumătate din populația activă, care poate să muncească, nu muncește. În Brăila, la premierul Tudose acasă, rata este de 55%.

La polul opus, în Brașov, din 253.000 de persoane populație activă, 180.000 sunt la muncă, adică un raport de 71%.

În Timiș, raportul este de 71%, iar în București este de 86%. În Sibiu, rata este de 68%, iar în Cluj de 67%.

Horia Bugarin, directorul general al firmei de recrutare și închiriere de forță de muncă temporară IHM Total Consult din Timișoara, spune: „Nu vreau să mai aud de Teleorman. în șase luni, doar patru oameni din Teleorman s-au relocat (în zonele unde sunt joburi, cum ar fi Timișoara). Efectiv, oamenii din Teleorman nu vor să lucreze”.

Toată lumea vrea să dea salarii mai mari, dar cine muncește?

Guvernul Dragnea/Tudose/ Tăriceanu riscă macrostabilitatea României cu majorările salariale de la stat, în special cu cele din administrația locală.

Cei din Teleorman nu vor să muncească, dar vor să primească bani mai mulți. Prima responsabilitate a administrației politice de acolo votate de oameni trebuie să fie atragerea de investitori care să ofere locuri de muncă, nu să ceară bani de la București pentru majorări salariale.

România va plăti scump această politică a lui Dragnea, liderul PSD și al guvernului, de a arunca cu bani în salarii.

Tensiunile din piața muncii, din zona de vest, Iași sau centru, respectiv lipsa de candidați, îi vor determina pe investitori să oprească proiectele de investiții și să se ducă cu ele în altă parte.

Nimeni nu poate aștepta la infinit să găsească oameni care să vrea să vină la muncă.

Creșterea salariului minim pe economie a acomodat piața la un nivel sustenabil, dar nu poate înlocui și lipsa forței de muncă, pentru că există cel puțin un milion de oameni, mulți dintre ei tineri, care preferă să aștepte onorarea promisiunilor de la televizor decât să se ducă la muncă sau să se relocheze în altă parte.

Nici programul Prima chirie nu pare să funcționeze, nu atât din cauza birocrației, ci mai ales pentru că oamenii nu vor să se ducă unde este jobul.

Deși creșterea economică din ultimii ani a oferit bani și un răgaz pentru reforma unor piețe încremenite în timp – educație, sănătate, administrație, piața forței de muncă – de la București nu s-a întâmplat nimic.

Sper să nu ajungem să blestemăm toate aceste creșteri economice: istoria ne arată că aceste creșteri au fost urmate de scăderi, pentru că întotdeauna se fură din fundație, pereții sunt subțiri, iar mucegaiul apare imediat.

Toate aceste creșteri economice au fost obținute în anii anteriori cu prețul unor tăieri și restructurări la sânge, de care, ulterior, cei aflați la putere și-au bătut joc.

Cristian HOSTIUC este Director Editorial al Ziarului Financiar